A trecut la cele vesnice Egumena ELISAVETA Alexei, vietuitoare a Manastirii Hincu,fosta stareta a Manastirii Tabara

Simbata noaptea spre duminica 23 spre 24 iunie 2018, a trecut la cele veșnice Preacuvioasa Egumena Elisaveta (Alexei), viețuitoare a Mănăstirii Hîncu, fostă Stareță a Mănăstirii de maici ,,Tabăra”. ,,Mîntuirea e roada ascultării pînă la umilință a Mîntuitorului” ne învață Sfinții Părinți ai bisercii, iar Preacuvioasa Maică Elisaveta este un rod și o închipuire a ascultării desăvîrșite pe care a manifestat-o de-a lungul timpului. Întreaga sa istorie de viață este una deosebită de cea a tinerilor din societatea noastră, întrucît născîndu-se din părinți credincioși Feodosie și Fevronia,într-o familie cu șase copii, la vîrsta de 19 ani alege să meargă ca ascultătoare la Mănăstirea Tabăra, loc în care deja se retrăsese din haosul lumii, sora acesteia. Trăiește 55 de ani în această mănăstire, în care ocupă posturi ca secretară, iar după călugărie primește titlul de stareță și egumenă a acestei mănăstiri. „Călugărul este ,,farul” de pe stînci care arată calea către ceruri, lumii istovite prin pilda vieții lui” spunea Sf.Paisie Aghioritul, iar îndemnat și cuprins de flacăra credinței în anii grei ai ateismului comunist, tînărul Valeriu (Musteață), viiitorul Episcop Petru de Ungheni și Nisporeni, întîlnește și are ocazia de a gusta din cuvintele pilduitoare ale maicii starițe, cuvinte pe care le poartă în suflet de-a lungul anilor, și care și-au lăsat amprenta adînc în sufletul acestuia. La umbra sufletului plin de dragoste al maicii starițe si-au găsit alinarea zeci de tineri care ulterior au devenit călugări, episcopi sau buni creștini ai Bisericii lui Hristos. Cînd mireanul dorește viața călugărului se sfințește, în timp ce cînd monahul dorește viața din lume se duce în iad, și nu în zadar cuvioșia sa accentua de fiecare dată că monahismul, însuși monahul este un om care păzește toate poruncile lui Dumnezeu. Și asta a făcut la rîndul ei, a dat dovadă de supunere, de dragoste față de obște încredințată, de tinerii care însetați de cuvântul lui Dumnezeu alergau către Sfânta Mănăstire Tabăra-bastionul credinței în vremurile ateiste, iar osteneala împreună cu nevoința acesteia au dat rod. Astfel în anul 2007 în luna aprilie, Preacuvioasa Maica Elisaveta (Alexei) se retrage în sfînta mănăstire Hîncu, mănăstire redeschisă de către tînărul care ani la rînd sub oblăduirea acesteia a crescut duhovnicește – Episcopul Petru (Mustață). Aici cuvioșia sa are parte de o grijă și atenție deosebită din partea Preasfnției Sale, fiind vizitată și mîngîiată duhovnicește de acesta, întrucît dragostea pe care a manifestat-o dea lungul anilor față de acesta, este acum răsplătită prin neadormită grijă și atenție. „Toată viața monahului este înlăuntrul său, pentru că și toată lucrarea lui este lucrare lăuntrică” iar dorul de Dumnezeu a fost cel care a ajutat-o pe maica Elisaveta să reziste noianului de ispite și încercări. După o perioadă scurta de suferinta  si in acest timp a avut discutii cu Preasfintia Sa care ii era maicii cea mai apropiata si indragita persoana,ultima vizita a ierarhului a avuto la maica chear cu o zi inainte unde de a pleca din aceasta lume, maica sa despartit de Ierarh cu crestinestele cuvinte Va rog sa ma iertati , aceasta părăsește cele pămîntești, această tindă a raiului, și merge să se înfățișeze lui Hristos, celui căruia ia slujit vreme de 85 de ani. Așa precum afirma aceasta ,,Îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a adus în sfînta mănăstire Hîncu, în acest colțișor de Rai, unde nădăjduiesc să dobîndesc mîntuirea’’, să ne rugăm așadar ca sufletul acesteia să fie primit în locașurile cele cerești, dobîndind răspuns bun la Judecata lui Hristos. Veșnică ei pomenire și Dumnezeu să o odihnească.

SLUJBA PROHODULUI VA AVEA LOC MARTI 26 IUNIE INCEPIND CU SFINTA LITURGHIE OFICIATA DE PREASFINTITUL EPISCOP PETRU INCEPIND CU ORA 8-30.