Despre Mănăstire

Am zis ca va spun ceva si despre manastire. Ce este manastirea? Daca esti intr-o manastire, trebuie sa-ti mai spuna cineva ce este o manastire? Da, trebuie sa-ti spuna! Stiti de ce trebuie sa-ti spuna? Pentru ca, de multe ori nici tu, care traiesti intr-o manastire, nu stii foarte bine ce este manastirea. Manastirea, in definitia ei, este “un asezamant de rugaciune, de invatatura si de munca, in care traiesc calugarii”. Nu spune mult lucrul acesta. Dar va spun eu acum ce este manastirea. Manastirea este tinda raiului, este casa lui Dumnezeu, este poarta cerului si locul implinirilor. Asa trebuie sa fie o manastire.Tinda raiului. Stie toata lumea ce este tinda. O camera de intrare. Nu poti sa intri intr-o camera mai din spate, fara sa treci printr-o tinda. Ca sa intri in rai, trebuie sa treci prin tinda raiului. Acum nu inseamna ca numai cei de la manastire sunt in tinda raiului si ca numai ei se mantuiesc! Nu! Si ceilalti credinciosi pot sa aiba tinda raiului, sa-si faca din casa lor – tinda raiului. Biserica noastra este de asemenea tinda raiului si cerul cel de pe pamant. Fara sa treci prin cerul cel de pe pamant, nu-i nadejde sa ajungi in cerul cel mai presus de lume. Deci, manastirea este tinda raiului. De ce? Pentru ca este aproape de rai.Manastirea nu trebuie gandita nici de cei care traiesc in ea, nici de cei care vin la manastire, ca o prelungire a pamantului. Daca este prelungire a pamantului, n-are rost sa existe. Pamant e destul. Parintii cei duhovnicesti de odinioara, care au facut manastiri in pustie, de exemplu Sfantul Pahomie, au inconjurat manastirea cu zid. De ce? Sa se stie pana unde tine lumea – si de unde incepe manastirea. Este un lucru extraordinar! Sa stii ca daca esti in manastire nu mai esti in lumea larga, ci esti intr-un loc anume al lui Dumnezeu. Lumea cealalta este in afara de manastire. Toti ceilalti oameni traiesc in lumea pe care a facut-o Dumnezeu, pe care o iubeste Dumnezeu, pe care doreste Dumnezeu sa o mantuiasca, iar cei din manastire sunt intr-un loc special, intr-un loc anume, care este locul calugarilor, locul batranilor frumosi, locul batranilor imbunatatiti.Cand eram eu copil, era o intrebare de inteligenta: “Ce-i intre cer si pamant?” Scormoneau oamenii prin minte: caierul, luna, soarele, stelele… ce le venea in gand. Si zicea cel care punea intrebarea: intre cer si pamant este si. Bineinteles, radeau de vorbele acestea… Eu as zice acum, dupa ce mi-a venit si mie mai multa minte, ca s-ar putea zice foarte frumos si foarte adevarat, ca intre cer si pamant este manastirea. Nu-i nici in cer, nu-i nici pe pamant, ci undeva intre cer si pamant. Trebuie sa traim in asa fel in manastire, incat sa fim intre cer si pamant. Sa fim spre cer.Am zis ca manastirea mai este poarta cerului si casa lui Dumnezeu. Cuvantul acesta, de poarta cerului si casa lui Dumnezeu cred ca-l stiti. Este cuprins in Cartea Facerii, unde este o istorisire despre patriarhul Iacob care, fiind intr-o calatorie, si-a pus capatai sa doarma. Pe cand dormea, a visat ca o scara lega cerul si pamantul, iar ingerii lui Dumnezeu urcau si coborau pe scara aceea. Cartea aceasta se citeste de obicei la sarbatorile Maicii Domnului, la vecernie. Patriarhul Iacob, cand s-a trezit din somn, a zis asa: “Nu este altceva aici decat casa lui Dumnezeu si aceasta este poarta cerului”. Asa ceva trebuie sa gandeasca cineva despre o manastire: “Nu-i altceva aici decat casa lui Dumnezeu, si aceasta este poarta cerului”. Pe aici, pe calea aceasta se ajunge in cer. Prin asezamantul acesta se ajunge in cer. Prin institutia aceasta se ajunge in cer. Prin aceasta randuiala de manastire, se aduce cerul pe pamant.Exista posibilitatea aceasta, sa aduci cerul pe pamant inainte de a ajunge tu in cer, si deci faci din pamant – cer. Traiesti o viata cu gandul la Dumnezeu, iar “Hristos se face toate pentru cel ce crede”, cum zice sfantul Marcu Ascetul. Atunci ai liniste sufleteasca si ajungi la cer, in casa lui Dumnezeu, la poarta cerului.Mai este ceva de adaugat la visul patriarhului Iacob. Cineva din cei cugetatori de Dumnezeu spunea ca o latura a scarii pe care o vazuse Iacob reprezinta rugaciunile prin care omul se inalta catre Dumnezeu, cealalta latura reprezinta Sfintele Taine, prin care Dumnezeu vine catre om, iar treptele scarii sunt virtutile. Cei care le urcau si le coborau erau oameni cu inimi ingeresti sau ingeri cu trupuri omenesti, deci tot oameni. Sunt niste lucruri foarte mari! Nu stiu daca voua va plac, dar mie-mi plac!Am zis ca manastirea mai este si locul implinirilor.

Arhiva Video

Vezi mai multe video

Galerie Foto

Vezi toate

Noi pe Facebook