Mănăstirea mea: cugetări despre mîntuire

Casa mea este mănăstirea mea. Aici este locul unde eu trebuie să practic iertarea, răbdarea, liniştirea şi răstignirea eului propriu şi a mândriei. Când mă confrunt cu o presupusă jignire ar trebui să văd în ea o ocazie trimisă de Dumnezeu pentru mântuirea sufletului meu.  Cu toate acestea, când jignirea vine de la soţie sau copii, eu consider că pot fi mânios, ursuz şi răzbunător. Ei bine, nu! Aşa că, dacă soţia mea mă „sileşte” să gătesc cina, atunci ar trebui ca pe lângă asta să spăl şi vasele. Dacă a avut o zi rea şi-mi spune un cuvânt nepotrivit atunci ar trebui să-i răspund cu o binecuvântare în loc de un alt cuvânt nepotrivit. Dacă mă jigneşte trebuie să o iert. Nevoile ei trebuie să fie mai importante decât ale mele şi trebuie să o consider ca fiind mai bună decât mine. Bineînţeles că şi eu sunt mănăstirea ei. Imaginaţi-vă cum ar fi căsătoria dacă soţii ar practica un astfel de ascetism. Căsătoria ar fi raiul pe pământ şi nu ar rămâne loc pentru ca vrăjmaşul diavol să semene discordia. Gândiţi-vă la aceasta: dacă nu pot practica ascetismul în propria casă, cum o să fiu în stare să-l practic în lume? Ascetismul acesta este motivul pentru care noi purtăm cununi de martiri la Taina Cununiei.Biserica mea este mănăstirea mea. Aici este locul unde eu trebuie să practic iertarea, răbdarea, liniştirea şi răstignirea eului propriu şi a mândriei. Asemenea vieţii din orice familie, jignirile vor veni din partea membrilor parohiei pentru că noi toţi suntem păcătoşi şi nedesăvârşiţi în sfinţenie. Dar în loc să mă mânii sau să mă smintesc ar trebui să văd aceste jigniri ca pe nişte ocazii trimise de Dumnezeu ca să mă desăvârşesc şi să-mi mântuiesc sufletul. Imaginaţi-vă cum ar fi biserica dacă noi toţi am practica acest tip de ascetism. Biserica ar fi raiul, Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ.Serviciul este mănăstirea mea. Aici este locul unde eu trebuie să practic iertarea, răbdarea, liniştirea şi răstignirea eului propriu şi a mândriei. Jignirile vor veni de la şeful meu şi de la colegii mei. Dar în loc să mă mânii sau să mă smintesc ce ar fi dacă aş vedea aceste jigniri ca pe nişte ocazii trimise de Dumnezeu ca să mă desăvârşesc şi să-mi mântuiesc sufletul? Imaginaţi-vă cum ar fi atunci serviciul.Recunosc că ascetismul nu este confortabil. Este crucea pe care sunt chemat să o port şi nicio cruce nu va fi comodă. Am un ego masculin care nu vrea să se supună soţiei. Am mândrie şi nu vreau ca slăbiciunile mele să fie cunoscute de credincioşii din parohie – la urma urmelor, eu sunt preotul! Ce ar gândi credincioşii despre mine dacă ar afla ce specimen de om sunt şi că, de fapt, sunt „cel dintâi dintre păcătoşi”?Liniştirea, pocăinţa, iertarea, răstignirea ego-urilor noastre sunt dureroase, dar necesare. Nu trăiesc într-o mănăstire, dar Dumnezeu a făcut casa chilia mea; Dumnezeu a făcut biserica chilia mea; Dumnezeu a făcut lumea chilia mea. Ca toţi asceţii, trebuie să mă răstignesc pentru lume, ba mai mult, lumea trebuie să fie răstignită pentru mine. Nu este altă cale de mântuire.

Arhiva Video

Vezi mai multe video

Galerie Foto

Vezi toate

Noi pe Facebook