Patrimoniu

Biblioteca și muzeul mănăstirii Hâncu

Un rol important în viața spirituală a unui locaș monahal îl are biblioteca și înzestrarea bisercilor cu cărți liturgice. Potrivit condicilor din anii 1817[1] și 1821[2], mănăstirea dispunea, respectiv, de 69 și 86 de cărți religioase, dintre care în primul an în limba rusă erau 6 exemplare și respectiv 15 volume, adică majoritatea cărților erau în limba română. În sec. XVII – XVIII cărțile religioase rau puține și foarte scumpe, iar necesitățile erau mari și din acesată cauză apare și la mănăstirea Hâncu poslușania (ascultarea) de copist al cărților religioase[3]. Nestor Vornicescu oferă informații extrem de interesante și despre manuscrisele de la Hâncu: ,, Unul din prețioasele manuscrise care au fost păstrate este o antologie monahală anterioară anului 1809 și care cuprinde texte din Pateric: Sfântul Maxim Mărturisitorul, Sfântul Vasile cel Mare și altele. «Această  carte este a mănăstirii și e scrisă de părintele Domențian (copistul manuscrisului) carturar». În catagrafie se precizează că era ascultarea lui principală. Manuscrisul acesta la mijlocul secolului trecut se găsea la mănăstirea Bisericani pe Valea Bistriței, iar astăzi se găsește la Biblioteca Academiei din București. O parte din celelalte au fost studiate de dna V. Pelin, căci s-au găsit la mănăstirea Noul Neamț și astăzi sunt, porobabil, la Chișinău.

Următorul manuscris, înainte de 1813, cuprinde Cuvinte duhovnicești al Sfântului Isac Sirul. și ele sunt făcute tot de copiștii mănăstirii. Au fost pe urmă tipărite la Neamț la 1819, iar până la tipărire circulau copiate de ieromonahul Casian, și el prezent în catagrafie cu titlul de cărturar. Plus că acest manuscris a fost legat de un dascăl de la Nisporeni și pe urmă folosit în viața mănăstirii, până când în 1944 a ajuns la Noul Neamț și de acolo mai departe. Cuvintele Sfântului Isac Sirul despre sfintele nevoințe se ocupă în mod insistent de cele patru teme capitale, legate de alte numite subteme: de exemplu, importanța nevoințelor si a greutăților pentru desăvârșirea omului, importanța smereniei, rolul cunoscător al sfințirii; se face descrierea stării de liniște legată cu cea a rugăciunii.

Un alt manuscris cuprinde Minunile Maicii Domnului. În vechime această carte, atât de influență răsăriteană, cât și occidentală, circula foarte mult în mănăstirile nostre. Sânt descrise 66 de minuni și a fost copiată la mănăstirea Hâncu de un poslușnic, Pavel Uzun. Nu știm dacă are vre-o legătură cu satul Uzun din apropiere, dar s-a copiat la mănăstire și s-a tipărit apoi pentru marea cerință care era atât în mănăstiri, cât și în sate din partea credincioșilor.

Un alt manuscris, tot de la Hâncu, este Proschimidarion, despre închinarea la cetatea Ierusalim și a toată Palestina. Un alt Proschinitar mai are pentru Muntele Athos. Și acesta este făcut tot la Hâncu de poslușnicul Carp Stahie, la 1861. Se tipărește și acesta la București, la 1852. Mai există la Hâncu, menționat de Ștefan Ciobanu, un Pateric, probabil cel copiat de Manasie, monahul – cântăreț de la Chișinău, la 1816. O lucrare foarte importantă, și anume Istoria lui Carol al XII-lea de Voltaire, era citită și la Hâncu într-o copie manuscrisă de 122 de foi.

Din aceste câteva date sumare se oglindește bogata viață spirituală care a existat și in această frumoasă, vestită și importantă mănăstire – mănăstirea lui Mihalcea Hâncu cu hramul Sfintei Parascheva din Codrii Lăpșnei, de la obârșia Cogâlnicului”[4].

Potrivit condicii mănăstiri Hâncu din 1942, în acel an biblioteca și bisericile mănăstirii dispuneau de 128 de volume. Majoritatea absolută a cărților erau în limba română, editate în centrele religioase din România și la Tipografia din Chișinău, influențată de către mitropolitul și ierarhul Gavriil Bănulescu-Bodoni[5].

Dintre cărțile vechi tipărite până îna anul 1812 menționăm: două Evanghelii, ferecate cu bronz și aurite (1753), două exemplare de Compozițiile arhiepiscopului Simeon de Tesalonic (Râmnic, 1763), Sinopsis a lui Anastasie cel Mare (Râmnic, 1783), un Apostol (Râmnic, 1749), un Tridion (București, 1798), două exemplare de Învățăturile pentru duhovnic (București, 1800).

Odată cu inchiderera mănăstirii Hâncu, în anul 1950, cărțile din bisericile și biblioteca locașului monahal au fost duse la mănăstirea Hârbovăț[6], unde au fost transferați și cei 27 de călugări, iar după lichidarea în anul 1959 și a mănăstirii Hârbovăț, nu se cunoaște care a fost soarta acestor cărți religioase. Astfel, a dispărut această mare avere duhovnicească, care a alimentat și luminat spiritual viața frăției monahale de la mănăstirea Hâncu pe parcursul secolelor.

După reactivitatea mănăstirii Hâncu, în anii 1990-1993, a început și crearea unei biblioteci noi. În prezent biblioteca are peste 2 200 de volume, dintre care cele mai multe țin de slujba bisericească și de lectura monahal-duhovnicească. Astfel, bisericile și comunitatea monahală dispun de literatura necesară. Marea majoritate a cărților aflate în colecția bibliotecii sunt intrate prin donație, de la diferite persoane particulare, dar și procurate de către duhovnicul mănăstirii, episcopul de Hâncu, Petru. Cea mai mare parte a acestor cărți sunt tipărite în sec. XIX, în diferite centre religioase din România, la Tipografie Eparhială din Chișinău și în centre tipografice din Rusia. Printre aceste cărți întâlnim și rarități bibliografice: o Biblie tipărită în 1641, un Triod din 1653, Psaltirea în versuri a lui Dosoftei din 1673, un Penticostar (Râmnic, 1793), un Minei pentru luna ianuarie (Moscova, 1759), Mineie, editate la Iași, în anii 1811-1812, Biblia, Petersburg, 1819 etc. De o valoare deosebită este Evanghelia pentru clasele primare, editată de Teodor Codrescu și Dimitrie Gusti, București, Tipografia Buciumului Român, 1862, cu însemnarea: ,,Această carte Evanghelie și Prohodul Domnului este a Sfintei mănăstiri Hâncu rămasă după moartea ieromonahului Ghenadie, care a decedat la 10 mai 1943 de tifos”[7]. Atfel, această Evanghelie este unica ce atestă cu certitudine că a aprținut bibliotecii mănăstirii Hâncu, la anul 1943. Biblioteca are o mare importanță pentru locașul monahal doarece, în orele libere, măicuțele vin la bibliotecă pentru a-și alege cărți pe care le citesc în chilii , îmbogăținsu-se și înățindu-se sufletește.

Mănăstirea Hâncu dispune si de un mic muzeu, în care sunt păstrate obiecte prețioase vechi și mai noi, inclusiv: icoaen, candele, discuri, aghiasmatare, cununi, potire, cruci, linguri aurite folosite la Sfânta împărtășanie și un tezaur de cărți vechi, vestimentație preoțească, o colecție de monede comemorative de argint în valoare de 50 de lei pe care sunt imprimate efigiile a 20 de mănăstiri din Republica Moldova, inclusiv efigia mănăstirii Hâncu, monedele fiind emise cu prilejul împlinirii a 2 000 de ani da la nașterea lui Iisus Hristos. Într-un compartiment separat sunt păstrate covoare țesute de măicuțe, iar într-o altă cameră se află animale și păsări sălbatice împăiate, care viețuiesc în codrii din împrejurimile mănăstirii.

[1] Mihail Paul, Mărturii, p. 46-47.

[2] ANRM, F. 205, inv. 1, d. 4472, f. 49v-50.

[3] Nestor Vornicescu. Mitropolit al Olteniei. Studii de teologie istorică, Craiova, 1998, p. 170.

[4] Ibidem.

[5] ANRM, f. 1135, inv. 2, d. 513, f. 12-14; d. 779, f. 23-25v.

[6] ANRM, F. R.-3046, inv. 1, d. 35, f. 99-99v, 101.

[7] Agachi A., Istoria Mănăstirii Hâncu, 1677-2010, Pontos, Chișinău, 2010, p. 115.

Arhiva Video

Vezi mai multe video

Galerie Foto

Vezi toate

Noi pe Facebook