Praznicul Împărătesc al Botezului Domnului prăznuit la mănăstirea “Cuvioasa Parascheva” Hîncu

19 ianuarie 2019. Cînd Biserica Ortodoxă prăznuieşte Botezul Domnului nostru Iisus Hristos, la mănăstirea “Cuvioasa Parascheva” Hîncu s-a oficiat Sfînta Liturghie și Sfințirea Aghezmei clei mari. Slujba a avut loc la primul nivel al Catedralei „Sf. Ap. Petru şi Pavel” cu Hramul „Sf. Mare  Mc. Pantelimon” din complexul mănăstirii la care au luat parte Stareța mănăstirii, Egumena PARASCHEVA (Cazacu) și mulțime de credincioși.

În această zi credincioşii ortodocşi prăznuiesc Botezul Domnului nostru Iisus Hristos, sărbatoarea numită şi Epifania sau Dumnezeiasca Arătare. Praznicul reprezintă reactualizarea momentului în care Fiul lui Dumnezeu Iisus Hristos, la 30 de ani, vine la Iordan, şi se botează cu botezul pocăinţei – de la Ioan -, El Cel fără de păcat, asumînd păcatele întregii omeniri, pe care le va răscumpăra prin scump sîngele Său, pe Golgota.

În acest Mare Praznic, Duhovnicul mănăstirii, Arhimandritul PAVEL (Tabacari), însoţit de soborul slujitorilor mănăstirii Hîncu, a săvîrşit Liturghia praznicală, în noaptea Sfintei Sărbători și Sfințirea cea MAre a Apei, în mijlocul a mii de credincioşi veniţi din toate colţurile ţării cît şi de peste hotarele ei.