Stareții mănăstirii

a381

Stareții mănăstirii Hâncu (1677-2012)

Prosperitatea sau decăderea unui locaș monahal depind în mare măsură de persoanele care se află al conducerea acestuia. În literatura de specialitate aceste persoane poartă diverse denumiri: superiori, șefi, stareți, egumeni. Primul, din rangurile inferioare este superiorul, în limba rusă ,,nacealnic”, care în majoritatea cazurilor conduce un schit și nu are rang monahal mai mare de ieromonah. Urmează starețul, pe care îl întâlnim cel mai frecvent în fruntea unei mănăstiri sau unui schit și care poate avea rang monahal de ieromonah, egumen, arhimandrit. Mai este utilizat și termenul de egumen, însă trebuie să concretizăm că în cadrul Bisericii Ruse egumen înseamnă, în primul rând, un rang monahal acordat pentru anumite merite și nu o funcție. Strețul pote să-și îndeplinească funcțiile fără a avea rang de egumen. Cel mai potrivit este considerat cazul câmd starețul care conduce un locaș monahal are rang de egumen sau arhimandrit.

Pe parcursul secolelor, mănăstirea Hâncu a avut superiori, stareți, egumeni și arhimandriți, unii dintre care au contrubuit substanțial la prosperarea locașului monahal. Stabilirea numelor și a faptelor săvârșite de acețtia este un lucru anevoios, deoarece nu s-au păstrat decât foarte puține informații, îndeosebi din perioada de la fondare (1677) și până la începutul sec. al XIX.

Primele informații despre stareții mănăstirii Hâncu le găsim într-un memoriu de la 18 decembrie 1841, al starețului acestei mănăstiri Dosoftei(în schimă – Dorotei)[1]. O listă cu mult mai amplă și mai completă a stareților mănăstirii Hâncu de la întemeiere și până la anul 1905 a fost alcătuită de arhimandritul Visarion Puiu[2], care în perioada interbelică a îndeplinit funcția de exarh al mănăstirilor din Basarabia. După corectările, precizările și completările în rigoare, am coroborat informațiile din aceste două surse cu materiale inedite și astfel am alcătuit lista stareților mănăstirii Hâncu pe care o prezentăm pe pagina următoare.

Considerăm necesar să evidențiem stareții care au contribuit în mod deosebit la prosperarea mănăstirii Hâncu.

Ieromonahul Iezechiil a stărețit în anii 1795-1807. La schit o construit ultima biserică de vară de lemn cu un iconostas aurit foarte frumos.

Vasian, ieromonah, a stărețit între anii 1808-1816. În acești ani s-a întărit economia schitului, a crescut numărul călugărilor, schitul fiind pregătiti pentru a fi înălțat la rangul de mănăstire.

Dosoftei, de neam bulgar, provenea dintr-o familie de negustori, cunoștea bine limba română, în care oficia serviciul divin și purta corespondența cu dicasteria, apoi cu consistoriul. Chiar și documentele scrise în limba rusă le semna românește. La 5 iunie 1832 este numit stareț al mănăstirii Hâncu. La 13 iulie 1833 este înălțat la rangul de egumen. În anul 1837 a îmbrățișat schima, schimbându-și numele în Dorotei. În anii de stăreție a acestui egumen la mănăstirea Hâncu s-au desfășurat mari lucrări de construcție. În anii 1833-1835 a fost înălțată biserica de vară de piatră în locul celei de lemn, iar în anii 1838-1841 – un palat de piatră în centrul căruia se afla biseica de vară. Aceste minunate edificii s-au păstrat până în zilele noastre. Au mai fost procurate o vie și o livadă din moșia Iurceni, cu suprafața totală de 6 desetine 1 288 stânjeni pătrați[3]. Starețul Dosoftei este și ajutorul unui memoriu, scris la 18 decembrie 1841, care con ține informații importante privitor la istoria mănăstirii Hâncu. A stărețit până în anul 1843[4].

Ilarion(Țurcanu), moldovean de origine, a stărețit la mănăstirea Hâncu în trei rânduri. Prima dată a fost numit în funcția de stareț, la 13 august 1862. În anul 1865 este înălțat la rangul de egumen. A fost decorat cu paliță și două medalii de bronz pentru îngrijirea și amenajarea locașului încredințat.[5]A doua oară a stărețit la 23 ianuarie 1876 până în 1879, deja fiind în rang de arhimandrit. La 15 aprilie 1878 a fost decorat cu ordinul Sfânta Ana, clasa III. A treia oară a stărețit de la 23 decembrie 1886 până aîn anul 1893. A fost stareț și la mănăstirea Curchi.

Egumenul Gherasim, moldovean de origine, fecior de preot, a absolvit în anul 1855 Seminarul Teologic din Chișinău, înălțat la rangul de egumen, a fost stareț și la mănăstirea Saharna, blagocin al mănăstirilor, stareț interimar la mănăstirea Hârjauca, decorat cu bederniță, cu Cruce de bronz cu panglica Sfântul Vladimir,cu medalia de bronz cu panglica Sfântul Andrei, medalia de aur și cu ordinul Sfânta Ana clasa III. La 23 februarie 1879, este numit stareț la mănăstirea Hâncu[6]. În anii săi de stăreție mănăstirea s-a aflat în stare de prosperitate, acumulând în 1885-1886 cele mai mari venituri anuale din istoria sa. În aunl 1884 proprietarul unor părți din moșia Pereni, A. Russo, donează sfântului locaș 45 desetine de pământ, iar mănăstirea procură în anii 1885-1886 de la același proprietar incă 245 desetine de pământ la un preț convenabil pentru locașul monahal[7]. Egumenul Gherasim a stărețit până în anul 1886.

Ioachim (Ionașcu), moldovean, din rândurile răzeșilor. A devenit stareț la 6 aprilie 1905[8]. A avut rangurile de egumen și arhimandrit. În anii de stăreție a lui Ioachim, la mănăstirea au fost construite două corpuri de casă, unul pentru 12, iar celălalt pentru 24 de chilii, a mai fost construită clădirea unei mori și procurată o moară cu abur la prețul de 30 000 de ruble rusești. Arhimandritul Ioachim a stărețit până în anul 1919[9].

Arhimandtirul Domețian (Hodorogea) a stărețit de la 1 martie 1920 până în anul 1939. Moldovean, cu studii primare, hirotonisit ieordiacon, ridicat la rangul de protosinghel în decembrie 1918, numit stareț la mănăstirea Hâncu l martie 1920, ridicat la rangul de arhimandrit, numit exarh al mănăstirilor din eparhia Chișinăului, decorat cu medalia de aur ,,Pentru osârdie”. În anii lui de stăreție, mănăstirea Hâncu s-a aflat într-o stare de prosperitate[10].

Prptosinghelul Iachint, moldovean de origine, cu școală primară, în lume purta numele de Ioan Ciobanu. La 10 mai 1939 este numit stareț la mănăstirea Hâncu[11]. În ajunul cocupării Basarabiei de către Uniunea Sovietică, la 20 iunie 1940, protosinghelul Iachint a plecat în România.

Revine la mănăstire la sfârșitul lunii iulie 1941 și a stărețit  până la 25 martie 1944. În ultimii ani de stăreție a depus mari eforturi pentru a aduce în ordine mănăstirea devastată îm timpul ocupației sovietice. La 25 martie 1944 se evacuează în România cu o parte foarte mică a odoarelor mănăstirești, iar la 29 noiembrie 1944 raportează Consiliului eparhial și prezintă Tabelul-inventar al averii mănăstirii Hâncu evacuate în România și restituite Uniunii Sovietice în conformitate cu clauzele armistițiului sovieto-român[12].

[1] ANRM, F. 208, inv. 2, d. 3273, f. 38.

[2] Puiu Visarion, Monastirea Hâncu, în Visarion Puiu Monăstirile din Basarabia, p. 46-48.

[3] ANRM, F. 208, inv. 3, d. 65, f. 40v.

[4] Ibidem, inv. 2, d. 3273, f. 36-39.

[5] Ibidem, inv. 3, d. 1363, f. 196v; d. 1400, f. 40v.

[6] ANRM, F. 1269, inv. 1, d. 5, f. 16v-17.

[7] ANRM, F. 208, inv. 4, d. 1377, f. 1-2v.

[8] Ibidem, inv. 2, d. 3368, f. 22, 22v;  inv. 3, d.  4554, f. 4.

[9] Ibidem, inv. 19, d. 282, f. 7-7v.

[10] ANRM, F. 1135, inv. 3, d. 210, f. 44, 44v.

[11] Ibidem, d. 212, f. 101.

[12] Ibidem, inv. 2, d. 1812, f. 2; d. 3070, f. 197.

Arhiva Video

Vezi mai multe video

Galerie Foto

Vezi toate

Noi pe Facebook