Pentru întrebări sunați: 373-264-93-008/93-010
Asociația Tinerilor Ortodocși din Moldova aduce sincere mulțumiri mănăstirii Hîncu, în persoana Egumenei Parascheva (Cazacu), stareța mânăstirii, și a tuturor viețuitoarelor care ne-a găzduit și anul acesta la tabăra de vară din 21-25 august 2016 cu tema: În căutarea sensului vieții!
Locurile pitorești au trezit în sufletul fiecăruia din noi o atmosfera divină, iar pacea și liniștea de pe teritoriu au întărit credința noastră.
O plecăciune până la pământ în fața tuturor ce au făcut acele zile frumoase și de neuitat. Ținem să menționăm că atât Sfânta Liturghie cât și seminarele ne-au oferit o nouă viziune asupra vieții și au întărit credința și legătura noastră duhovnicească cu Dumnezeu.
Mulțumim bucătăreselor care ne-au oferit hrană delicioasă, și ne-au demonstrat că mâncarea de post poate fi extrem de gustoasă.
Sântem conștienți de faptul că am perturbat liniștea mănăstirii și cerem mii de scuze pentru deranj, însă o asemenea experiență și colaborare a adus o notă de pace în sufletele noastre și puțină culoare în viața mănăstirii.
Suntem recunoscători pentru toate și sperăm că vom reveni în viitorul apropiat!
A consemnat din partea întregei familii ATOM
Patrașcu Dorina
Vicepreședinte Ungheni